Așa-numita “revoluție siriană”:FLASH NEWS:COPII EXECUTATI DE AL NUSRA SAU ARMATA LIBERA SAU ALQAEDA


Am înteles,poate,scuza folosită de către presa din România în urmă cu doi ani,referitor la ceea ce se întâmplă în Siria, având în vedere negura ţesută atent de marile corporaţii media. La început, ei au pretins că sprijină tranziția democratică în Siria, dar acțiunile lor au dovedit contrariul.
Crearea “Consiliului Național Sirian”, iar mai târziu “Coaliția Națională pentru Revoluționari sirieni și forțele de opoziție”, au fost doar interfata politică și diplomatică pentru a acoperi transferurile de arme de către Qatar, Arabia Saudită, Libia și Turcia. Armele au fost livrate odată cu extremiștii care nu au ratat nici o șansă să își declare intenția de a crea un “Califat islamic” și să impună legea Sharia în societatea siriană, care se caracterizează prin diversitate,un frumos mozaic.

Din punct de vedere istoric, Hillary Clinton recunoaște rolul administrației SUA, în epoca lui Ronald Regan, în crearea și finanțarea Al-Qaeda, în scopul de a lupta împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan. Profesorul Michel Chossudovsky a comentat mărturisirea lui Hillary spunând “Ceea ce nu se menționează este că în nici un moment, pe parcursul ultimilor 30 de ani, SUA nu a încetat sprijinul și finanțarea Al-Qaida ca un mijloc de destabilizare a multor țări suverane. Războiul global împotriva terorismului (GWOT) este condus de Statele Unite. Acesta nu este îndreptat împotriva Al Qaeda,ci opusul: “războiul global împotriva terorismului” folosește Al-Qaeda teroristă ca soldati operativi pe teren . “Islamul politic” și impunerea unui “stat islamist” (modelul Qatar sau Arabia Saudită) este o parte integrantă a politicii externe a SUA ”

S-ar putea argumenta: Ce are acest lucru are de-a face cu Siria?

Jihadiștii multinaționali, din întreaga lume, inclusiv din Europa, Caucaz și Asia Centrală, s-au deplasat în Siria să se alăture războiului împotriva armatei siriene. Dar ei au nici o șansă de a ajunge Siria fără ca guvernele occidentale să pretindă că nu le observă și implicarea directă a agențiilor de informații regionale.
Recent, o figură importantă în “Armata Siriană Liberă”, a dezvăluit că Al-Qaeda și Al-Nusra se pregătesc pentru a declara un stat islamic în nordul Siriei, după îndepărtarea “Armatei libere” din aceste zone.

El a subliniat că “ora zero” este fixată pentru prima zi de Eid al-Fitr, și că punctele de trecere a frontierei Bab al-Hawa și Harem vor fi obiectivele lor principale, în primul rând pentru a capta sursele de arme și muniții, și doilea pentru a controla banii proveniţi din contrabanda țițeiului.

Statele Unite, Franța și Marea Britanie nu au nici o intenție de a interveni direct în Siria, deoarece razboiului sirian ar costa aceste ţări miliarde de dolari. Opinia publică nu este în favoarea unei astfel de aventuri riscante, și forţele siriene au sisteme avansate de apărare aeriană ,determinând statele occidentale să se gândească de două ori înainte de a lansa orice lovituri aeriene împotriva forțelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad. Mai mult decât atât, sprijinul solid al Rusiei, Iranului și Hezbollahului , aliatul lor ,fac lucrurile mult mai complicate. Această situație face ca guvernele occidentale să profite de aceste proxy-uri extremiste pentru a distruge statul sirian și armata sa.

La inceputul acestei saptamani, reprezentantul permanent al Siriei la ONU, Dr. Bashar al-Jaafari, a afirmat, pe bună dreptate, în timpul unei sesiuni a Consiliului de Securitate unde sa discutat raportul Human Rights Council privind Siria, că, dacă membrii Consiliului de Securitate al ONU nu vor face nimic pentru a lua măsuri de combatere a acestui terorism, acesta se va răspândi în toată lumea. De asemenea, el a adăugat: “Va veni o zi când guvernele unor state membre vor regreta ceea ce fac împotriva oamenilor, economiei și infrastructurii din Siria.”

Prin urmare, cerem popoarelor occidentale să se trezească din comă și să se împotrivească deciziilor luate de guvernele lor, care susțin terorismul în țara mea. Este mai bine mai târziu decât niciodată, pentru că va veni ziua când regretele nu au nici o valoare Cu toate acestea ,până acum ar trebui să fie evident pentru toți aparent activiștii anti-război, dar şi pentru adevăraţii jurnalişti războiul imperialist ,dus prin intermediul forţelor proxy ,sponsorizat împotriva guvernului sirian şi a Domnului Presedinte Dr. Bashar al-Assad, un război alimentat de puteri străine care au externalizat atacul asupra națiunii siriene folosind cele mai rele elemente din regiune, și anume auto-intitulatele “Takfiris” și “Salafiţii”,sub numele de Nusra ,o ramura Al Qaeda, a cărei retorică și viziune de coșmar pentru Siria este intoleranţa,distrugerea mozaicului cultural şi religios armonios .
.
FOTO: MERCENARI LIBIENI,CECENI,SUDANEZI SI MAROCANI LA BAZA AERIANA MENNAGH-ALEP

foreigners Menagh

Iată unele informații importante cu privire la istoria Siriei și a naturii acestui conflict.

Cum a început în Daraa

daraa 2011

Protestele inițiale 17-18 martie 2011 ,în Daraa au dus la moartea a patru protestatari și șapte ofițeri de poliție, precum și incendierea sediului partidului Baas și un tribunal , dovadă că au fost elemente armate în rândurile opoziției de la bun început. Este clar că elementele armate au folosit ca scuza proteste pașnice pentru a lansa atacuri , ce apoi au necesitat un răspuns ,destul de previzibil, din partea forțelor de ordine ale statului şi în cele din urmă au ajutat propaganda distorsionată din mass-media. Acest modus operandi nu este nou şi suntem siguri că puteţi recunoaşte elementele scenariului.Au urmat slogane precum”guvernul îi omoara pe cei ce vor să abandoneze sistemul”,slogane ce au fost folosite ca pretext pentru masacrarea a mii de forţe de ordine sau militare .

Jsr Shoughurjsr police

Homshoms police

Midanmidan m5 63morti

MANIPULAREA NUMĂRULUI VICTIMELOR Prin:
Tendința combatanților Nusra este de a se referi la civilii pe care i-au masacrat sub numele “Shabiha”,un termen peiorativ folosit pe scară largă de către insurgenţi pentru oricine li se opune şi nu acceptă instaurarea Shariei,denumind civilii masacraţi :”miliție pro-guvern” sau ,aşa cum a fost demonstrat de către o multitudine de jurnalişti străini,prezenţi în Siria,masacrarea civililor ,înainte de întâlnirile ONU,precum ¤Karm el Zeitoun¤sau¤Hatla¤ pe care îi filmează dupa ce îi măcelăresc şi îi prezintă ca :”ucisi de către sistem” ,iar atunci când cei într-adevăr vinovaţi de aceste crime au fost capturaţi şi şi-au recunoscut faptele,nici una din aşa zisele corporaţii media sau asociaţie umanitară nu binevoiesc să specifice aceasta.

negru
FOTO_SUDANEZ “LUPTĂTOR PENTRU LIBERTATEA ŞI DEMOCRAŢIA SIRIENILOR”

În al doilea rând, insurgenţii morţi sunt adesea menționaţi ca civili, dar naţionalitatea ,precum şi cauza morții lor sau faptul că folosesc non-combatanţi pe post de scut uman:inclusiv femei,bătrâni şi copii ,este ascunsă și sunt descrişi în rapoarte părtinitoare ca :civili nevinovați uciși de forțele de securitate şi nu ţin cont de conotația de civil ,adică: “non-combatant,” ,o victimă a conflictului, care nu lua parte activ . De fapt, această conotație este cinic exploatată în furnizarea de date statistice oamenilor, în scopul de a ajuta scenariul “sacrificarea fără discriminare a propriului popor”,o minciună ,pe care, deşi evidentă,mulţi o perpetuează intenţionat. Mai mult, ura sectară și violența îndreptată împotriva minoritătilor religioase , așa cum se vede în zeci de clipuri video online, explică de ce, din totalul victimelor ,majoritatea sunt enumerate în acest cadru.În ultimele zile,am asistat la repetarea acestor crime în zona Latakya,unde zeci de copii au fost efectiv măcelăriţi şi unde femei şi copii sunt încă prizonierii teroriştilor sau în zonele locuite de comunităţile kurde ce au refuzat să se alature aşa zisei noi forţe islamiste:Nusra.Agenția ONU pentru refugiați UNHCR: Masiva criza umanitara
Sirienii sunt acum disperați să scape din taberele de refugiați ONU- femeile nu sunt în condiții de siguranță și adolescentii sunt recrutați ca soldați pentru a lupta în conflict, potrivit unui raport intern al ONU.
O auto-evaluare a activității UNHCR
Rețelele de crimă organizată își desfășoară activitatea în cea mai mare tabără de refugiați, Zaatari în Iordania și organizația nu este în măsură să “asigure siguranța femeilor și a fetelor”.
Combaterea propriei lor creații: AlQaeda

“Având în vedere condițiile dure găsite în Zaatari si nivelul ridicat al criminalității în tabără, nu este surprinzător să auzi refugiați vorbind despre dorința lor de a” scăpa “.”
Recrutarea de către grupurile armate de refugiați minori

Un oficial ONU a declarat pentru Reuters că au existat suspiciuni că băieții de 15 sau 16 ani au fost de multe ori luati cu forta pentru a lupta, de un unchi, frate mai mare sau altă rudă.

“Este o crimă de război”, a spus oficialul.

Dar, chiar dacă se suspectează recrutarea minorilor ONU este aproape neputincios pentru a opri acest fenomen.
Raportul a spus mulți copii sirieni nu au fost la școală în Iordania sau Liban, dar oficialii ONU au declarat că există dovezi că mulți au participat la cursuri in școli religioase, sau madrassas.(indoctrinare pentru jihad)

Exista, de asemenea, dovezi ale unui nou trend de export de minori, europeni și nord-africani din Tunisia și Algeria, care “se pare că au trecut în Siria pentru Jihad”, a declarat oficialul ONU.
Amintiți-vă: “Birds of Paradise”, copiii antrenați de Al Qaeda pentru a efectua atacuri sinucigașe în Irak!!

femei si copii

FOTO:FEMEI ŞI COPII RAPIŢI DIN LATAKYA DE CARE GRUPĂRILE AL QAEDA

COPII EXECUTATI
FOTO: COPII EXECUTAŢI IN NUBOL ŞI ZAHRAA DE CĂTRE AŞA ZISA ARMATĂ LIBERA

kurds children

FOTO”COPII UCIŞI DE AL QAEDA ÎN SIRIA

alep child cofee

FOTO”COPIL UCIS IN ALEP DE AL NUSRA PENTRU O CEAŞCĂ DE CAFEA

FOTO” VICTIME ALE MAŞINILOR CAPCANA

syr child jar

copil jaramana
FOTO :SARI SAOUD -UCIS LA CERERE PT.SHOW-UL AL JAZEERAsari3

FOTO”COPII KURZI UCIŞI PE CRITERII ETNICE ÎN TAL ABYAD DE AL QAEDA”kurds children

FOTO”COPIL RĂNIT DE BOMBELE AL QAEDA IN SIRIA”copil jaramana COPIL MEZZE

tel abyad ethnic children

FOTO:COPII KURZI MĂCELARIŢI IN TAL ABYAD

Concluzia:insurgenţii sunt responsabili pentru uciderea în masă ,mai mult decât orice altă parte în acest conflict şi dacă armata siriană nu ar fi încercat în permanenţă să evacueze civilii şi asigurarea în condiții de siguranță a părăsirii locurilor de conflict orașele ar fi fost acum efectiv inexistente,chiar in cazul folosirii pietrelor pe post de muniţie! Cei ce întotdeauna s-au opus vehement la salvarea de vieți civile sunt “rebelii” în sine, pentru care evacuarea civililor Înseamnă pierderea scutului uman,pierderea ţintelor decapitărilor înspăimântătoare, lauda pe internet despre atrocitățile lor, și sursa pentru încurajarea altor falşi “jihadişti” să li se alăture în masacre sectare şi inducerea în eroare a publicului conștient.

A cui “revoluție” este?

Finanțarea unui flux constant de luptători străini, arme și bani, mimând apoi indignarea morală a acestor state care au intervenit direct cu propriile lor soldați constituie metoda ipocrită a unor state precum Arabia Saudită, Qatar și alte state din Golf pentru a manipularea” revoluției siriene”, fiind flagrant evident faptul că teroriştii depind de binefăcătorii lor străini pentru a susține insurgența lor. Până în prezent, Qatar a cheltuit miliarde dolari pentru finanțarea rebeliunii și acum se află într-o competiție acerbă cu Arabia Saudită pentru influență în rândul miliţiilor numite Armata Liberă. Ajutorul Qatarului a inclus, oferta de 50.000 de dolari pentru dezertori și plata salariilor insurgenţilor ceea ce îi face astfel angajații de facto a familiei regale din Qatar.

Influența Frăției Musulmane asupra insurgenților nu poate fi subliniată îndeajuns şi nu doar prin fondurile pe care le primește de la Qatar. Idris, de asemenea, a recunoscut că 50 la sută dintre rebeli sunt islamiști, care este probabil o subestimare , deoarece încercările anterioare de a marginaliza Al-Qaeda prin afiliata Jabhat al-Nusra au fost demolate cu o declarație despre 29 de grupări(liwa) ale Armatei libere, care au declarat “noi suntem toate Al-Nusra! “, demonstrând astfel popularitatea extremiștilor și ideologia lor ——- nicidecum o forță de luptă seculară .

Turcia a găzduit până la zece mii de insurgenţi înca din octombrie 2011, și din primele zile au folosit provincia Hatay ca bază de operațiuni pentru luptători și arme care intră Siria. Mai recent, a fost raportat ca între aprilie 2012 și luna martie a acestui an, 70 de avioane cargo încărcate cu arme au fost expediate de Qatar în Turcia pentru a fi distribuite în rândul grupurilor teroriste. Între timp, Israelul a făcut clar faptul că răsturnarea guvernului sirian ar servi intereselor lor, fostul ministru al Apărării Ehud Barak, și un comandant din Ministerului Apărării Amos Gilad au spus că răsturnarea guvernului sirian ar izola Iranul și strategic ar beneficia Israelul. În acest scop, Israelul a atacat direct Siria de două ori, și a permis rebelilor să opereze din Jolanul ocupat.

Deși Qatar și Arabia Saudită au finanțat insurgenții, factorii de decizie din SUA au plănuit acest război proxy cu cel puțin un deceniu înainte.

În 2002 Siria a fost inclusă în “Axa Răului”, al doilea nivel sau “Dincolo de Axa Raului”, așa cum a fost descrisă de atunci subsecretarul de stat John Bolton. În 2004, Statele Unite au impus sancțiuni asupra Siriei pentru a restricționa exporturile americane, urmate de sancțiuni financiare în anul 2006. De asemenea, n generalul Wesley Clark, în perioada imediat următoare atacurilor 9/11, spunea că au existat planuri la cel mai înalt nivel de la Washington, care implicau răsturnarea guvernelor a o serie de țări, inclusiv Siria. În afară de aceasta, faptul că Uniunea Europeană a ridicat embargoul asupra petrolului privind Siria, permițând astfel rebelilor sa vânda petrol sirian din zonele pe care le controleaza, efectiv indică finanțarea rebelilor prin furtul de resurse naturale din Siria dar şi politica agresivă a Uniunii ,politică a căror victime directe sunt cetaţenii sirieni .De aceea vă rugăm ,pledaţi pentru ridicarea acestor sancţiuni!

DE CE Siria


Războiul proxy împotriva Siriei urmează o politică consecventă a Statelelor Unite ale Americii de a domina energia bogată a Orientului Mijlociu, prin capacitatea SUA de a aplica presiuni asupra statelor producătoare de petrol să-l vândă în dolari SUA sprijinind astfel moneda lor, de care,în mare măsură, depinde de capacitatea lor pentru a proiecta puterea militară, după cum reiese din concentrația mare de baze militare în regiune.Guverne, cum ar fi Iranul și Siria, care refuză să se alinieze modelelor americane şi de a permite instalarea de baze militare americane pe teritoriul lor, sunt amenințate, sancționate, destabilizate, sau chiar invadate. Rasturnarea guvernului sirian, adesea menționat ca cel mai apropiat aliat al Iranului, pare a fi motivația principală pentru Statele Unite, a căror aliați Arabia Saudită și Qatar au, de asemenea, propriile lor rațiuni competitive pentru care doresc să slăbească Iranul şi să ajute noua lor alianţă servilă, cu Israelul .

Deși Siria nu este un producator major de petrol, o explicație în special, merită o analiză atentă :descoperirea în 2007 a celor mai mari rezerve din lume de gaze naturale din Golful Persic,i care au fost ulterior împărțite între Iran și Qatar,precum şi in zona coastei mediteraneene a Sirieiîn 2010. Iranul a lansat apoi proiectul gazoductului PARS, care a implicat construirea unei conducte de la Golful Persic, prin Irak, și se încheie pe coasta mediteraneană a Siriei. Până în prezent, conducta a ajuns la marginea Damascului și este de așteptat să fie finalizată până anul viitor. Între timp, în ultimii ani, UE a fost nerăbdătoare să-și diversifice sursele de energie, și în acest scop a început proiectul conductei Nambucco în 2009, surse de gaze naturale de la Marea Caspică prin Caucaz, Turcia și Balcani reducând astfel dependența UE de gazul rusesc. Cu toate acestea, proiectul Nambucco a căzut , în timp ce conducta rivala South Stream,-rusă, care traversează Marea Neagră pe ruta spre Europa a fost un succes. După ce ambele proiecte vor fi pe deplin operaționale, va însemna că în UE, care în prezent primește un sfert din cantitatea de gaz natural din Rusia, va depinde , în viitorul apropiat de Iran și Rusia, la pana la 50 la suta din rezervele sale de gaze naturale. Ca rezultat Qatarul, cu partea sa de gaze naturale din Golful Persic, pierde însăși competiția pentru furnizarea direct către UE. Aceasta constituie o motivație majoră care explică interesul specific al Qatarului în răsturnarea guvernului sirian ,ca un mijloc de sabotarea conductei PARS. Firește, perspectiva de dependență a UE de gazul iranian consolidează rolul Iranului ca o putere regională – un motiv pentru ostilitatea Israelului faţă de Siria.

Mitul “REBELI democratici”
NU ARMAŢI ACESTE MILIŢII!!!!!!!!!!!EI SUNT ADEVĂRATE MAŞINI DE UCIS!

Ar trebui să fie clar pentru toți cititorii informaţi că milițiile islamiste extremiste domină și controlează insurgența armată, dar asistăm la inventarea de prieteni imaginari ai ţărilor occidentale: “rebelii democratici” și “adversarii democratici”,ce işi închipuie,de pe meleaguri vestice că reprezintă masele siriene. Desigur, propagarea acestei afirmații nefondate necesită ignorarea tuturor dovezilor ce indică faptul că majoritatea sirienilor susțin de fapt guvernul lor şi pe preşedintele Bashar al Assad. Într-adevăr, în noiembrie 2012, revista Time a subliniat lipsa de popularitate a rebelilor în Siria şi în cel mai mare oras :Alep citând un rebel _comandant Abu Saadek (sa nom de guerre), spunând că” marea majoritate a cetăţenilor Alepului sunt loiali lui Bashar …”. Mai recent, potrivit datelor publicate în luna mai de NATO, care, de asemenea, nu poate fi acuzat de favorizarea guvernului de la Damasc, 70 la suta dintre sirieni îl susţin pe președintele Assad, în timp ce doar 10 la suta sprijină rebelii, restul fiind indeciși..Poporul sirian are nemulțumiri legitime împotriva guvernului lor, însă a omite realitatea evidentă că președintele Bashar al-Assad se bucură de sprijin popular, este complet necinstit.
Există o obsesie în lumea occidentală legată de fluxul de arme şi care susține că achiziționarea de arme de către guvernul sirian este din punct de vedere moral echivalentă cu furnizarea de arme pentru terorişti dar asistăm doar la condamnarea achiziționării de arme de către guvernul sirian, sprijinind în același timp achiziționarea acestora de către rebeli sau blamarea sprijinului acordat de Rusia, Iran, China și Hezbollah unui stat de drept ( membru al axei rezistenţei împotriva ocupaţiei sioniste) dar nu şi rolul Arabiei Saudite, a Qatarului și altor state din Golf pentru a manipula insurgenţa, prin promovarea forțelor islamiste reacționare în rândurile sale.,deşi să știe că în conformitate cu dreptul internațional, fluxul de arme ce alimentează insurgența pe teritoriul sirian e ilegal, în timp ce guvernul sirian are tot dreptul de a achiziționa arme străine.Această poziție stabilește un precedent periculos în ceea ce privește războaiele imperialiste proxy , deoarece cele mai multe dintre aceste națiuni,cum ar fi Siria, importa aproape toate echipamentele lor militare. Acest lucru înseamnă că acestor ţări le este negată posibilitatea de apărare a teritoriului şi afluxul de arme străine pentru a alimenta o insurgență vor fi tratate din punct de vedere moral pe picior de egalitate cu armamentul importat de armata națiunii.

CONCLUZIE
Toate dovezile reale sugerează că majoritatea victimelor sunt combatanți înarmați, că forțele guvernamentale desfășoară acest război cu prudență și că rebelii sunt responsabili pentru cele mai grave atrocități. Cei ce vor să perpetueze mitul “rebeli democratici” o fac,cel mai probabil ,pentru a distrage atenția de la criminalii adevăraţi,monştri cu chip uman creaţi in scoli de îndoctrinare sau centre numite “cultural-islamiste” în SUA sau UE,Libia sau Afganistan şi Pakistan.
Cum pot pretinde unii occidentali sau,mai nou,”personalitaţi” de pe la noi, că îi susţin pentru”democrație deplină” în ciuda faptului că modelele extremiste ,nou instaurate de către falsa “Primăvară Arabă” au dovedit ceea ce ar însemna acest lucru: patronajul entuziast din Arabia Saudită și Qatar, națiuni în care lucrătorii au salarii mici și sunt tratați ca sclavi, “deplina egalitate pentru femei, religii și grupuri etnice”,doar în cazul in care cele menţionate fac obiectul sinucigaşilor cu bombă,jihadul sexual cerut femeilor sau raporturi odioase cu copii deoarece fatwa (legi date de şeici nebuni prin intermediul televiziunilor dar care nu le-ar aplica propriei familii)

Cerem jurnalistilor din Romania sa respecte regulile profesionalismului jurnalistic şi să îşi facă munca lor responsabil. Va rugam nu oferiti” informaţii” pasive si mincinoase care ar putea fi utilizate ca bază pentru o acţiune militară impotriva unei natiuni fără investigarea , verificarea, şi clarificarea tuturor datelor si dupa ascultarea ambelor parti! Reprezentati cu acurateţe ,pe cât posibil,opinia majoritatii cetatenilor sirieni, şi evitati sprijinirea si implicarea in înarmarea sau acordarea de fonduri mercenarilor din asa zisa opoziţie militare siriana. Nu fiti vocea acelor apeluri pentru escaladarea războiului facute de politicieni aflati departe de zona de conflict, mai mult interesate de rezultatele geopolitice şi rating decât de viaţa de sirienilor, cu consecinţe oribile imediate şi pe termen lung.

http://sy-street.net/%D8%A7%D9%84%D9%82%D8%A7%D8%B9%D8%AF%D8%A9-%D8%AA%D8%B9%D8%AF%D9%85-%D8%B7%D9%81%D9%84%D9%8A%D9%86-%D8%B5%D8%BA%D9%8A%D8%B1%D9%8A%D9%86-%D9%85%D9%86-%D9%86%D8%A8%D9%84-%D9%88%D8%A7%D9%84%D8%B2%D9%87.html
تناقل ناشطون على مواقع التواصل الاجتماعي شريط فيديو يظهر طفلين مقيدين ومعصوبي الأعين ويقف خلفهم إرهابي أعلن أنه من من تنظيم “الدولة الإسلامية في الشام والعراق”.
ويقول الإرهابي في الفيديو أنه تم اعتقال الطفلين من بلدتي نبل والزهراء المحاصرتين بريف حلب لمواقفهما من النظام السوري وقد «وجب إقامة الحد عليهم».
ويقوم بعدها مسلحون بتنفيذ إعدام ميداني رمياً بالرصاص بحق الطفلين.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s